Rampele tale, cu numele lor
Îți definești rampele așa cum le strigi în atelier: Mecanică 1, Tinichigerie, Vopsitorie, Linie ITP. Fiecare are tipul ei și mecanicii ei. Calendarul are câte o coloană pentru fiecare, deci vezi încărcarea reală, nu o listă de ore.
Program propriu pe tip de rampă
Vopsitoria nu lucrează la aceleași ore ca mecanica. Poți da fiecărui tip de rampă programul lui, cu pauza de masă inclusă. Orele din afara programului apar hașurate în calendar, ca să nu programezi din greșeală. Programările online respectă același program.
Coloana „În așteptare"
Mașinile care stau după piese, după aprobarea clientului sau după asigurător nu ocupă un post de lucru, dar nu trebuie uitate. Stau într-o coloană separată, la vedere, și le muți pe rampă în momentul în care se deblochează. Coloana se pornește din Setări, dacă o vrei.
Vedere de flux, nu doar calendar
Pe lângă calendar ai o vedere pe stări: primit, în lucru, așteptare piese, gata de predare, achitat. Fiecare mașină își arată vechimea și banii de încasat, ca să vezi imediat ce stă de trei zile și cine nu a plătit.
Clienții se programează singuri
Primești o pagină publică cu link scurt și cod QR. Clientul alege ziua și ora din ce ai liber, iar programarea intră direct în calendarul tău. Pentru stațiile ITP există o pagină separată, vezi programare ITP online. Tot de acolo poate cere și un deviz, cu poze.